Care sunt efectele nocive ale soarelui asupra pielii şi cum să îţi alegi o cremă cu protective solară? O piele frumoasă şi tânără este mereu apreciată în rândul femeilor. Dar pentru a obține astfel de rezultate este necesar să ai un ritual de îngrijire adecvat tipului tău de ten, iar din acest ritual nu trebuie să lipsească crema cu protecție solară. Soarele este cel care îmbătrânește cel mai mult pielea şi are numai efecte negative, cum ar fi:
1. Cancerul de piele
De fiecare dată când te expui la soare fără protecție, în structura celulelor pielii au loc anumite modificări. Iar aceste celule încep să crească incontrolabil. De aceea este recomandat ca încă din copilărie să folosești astfel de produse care conțin factor SPF, pentru ca rezultatele negative să apară mult mai târziu.
Știai că:
🌞 Există 3 tipuri de cancer – melanomul malign, carcinomul bazocelular şi carcinomul spinocelular?
🌞 8-9 cazuri din 10 de cancer de piele sunt datorate expunerii greșite la soare?
🌞 Soarele poate să îmbătrânească pielea cu până la 20 de ani?
🌞 Cu cât te afli la o altitudine mai mare, cu atât razele solare sunt mai dăunătoare?
2. Pielea îmbătrânește prematur
Liniile fine şi chiar ridurile apar mai devreme decât ar trebui şi mai ales în zonele sensibile (în jurul ochilor şi al buzelor); melanocitele (care sunt responsabile de culoarea pielii) nu mai funcționează corect şi pe anumite zone pielea începe să se pigmenteze în exces (acest lucru se poate observa şi pe mâini, care sunt la fel de expuse ca şi fața); textura pielii se modifică, își pierde elasticitatea şi devine mai groasă si mai aspră.
După cum vezi nu este tocmai plăcut să te expui la soare fără protecție SPF şi este foarte simplu să combați aceste problem nedorite.
Iată şi câteva sfaturi simple pentru a te proteja de efectele nocive ale soarelui asupra pielii atunci când te expui la soare:
🔆 Poartă șepci sau pălării foarte mari, care să acopere cât mai mult fața.
🔆Folosește cremă cu protecție SPF 15 (daca aveți pielea mai închisă la culoare) şi SPF 30 sau SPF 50 (pentru copii şi persoanele cu piele mai deschisă la culoare).
🔆 Ideal ar fi să reaplici produsul conform indicațiilor.
🔆 Evită expunerea la soare la amiază (între orele 10 – 16).
🔆 Poartă haine deschise la culoare.
Însă sfatul cel mai important este să RENUNŢI LA FILTRUL CHIMIC!
EWG, organizație non-profit fondată in 1993, face anual un top al produselor cu factor de protecție solară pe care le recomandă ca fiind bune pentru folosire. Produsele sunt notate de la 1 la 10 în funcție de cât de curate sunt (1 fiind cel mai curat produs), în funcție de gradul de protecție şi de durata în care te protejează. Şi mai atrage atenția asupra filtrului chimic, CARE TREBUIE EVITAT! Acesta este un disruptor hormonal care provoacă mai mult rău în organism și îl poți identifica după următoarele cuvinte – oxibenzon, avobenzon, octisalat, octocrilen, homosalat şi octinoxat. De fapt, a fost găsit şi în laptele matern, în urină şi în piele la mult timp după folosire, dar dăunează și vietăților marine.
Care ar fi alternativa? Produsele cu filtru mineral, care folosesc fie dioxid de titan, oxid de zinc sau o combinație a ambelor. Sunt minerale naturale care sunt măcinate. Iar principalele lor beneficii sunt că mineralele reflectă razele soarelui în loc să le absoarbă și oferă o protecție cu spectru larg. Nu numai atât, dar încep să funcționeze în momentul în care le aplici pe piele, spre deosebire de cremele cu filtru chimic la care trebuie să aștepți 20 de minute.
Ce zici? Te-am convins să îţi cumperi urgent o cremă cu factor de protecție?
Cu drag,
Sibel Grigore – Estetician Organic