Rețetă de Cheesecake Vegan cu Caramel Sărat
Mmm, cheesecake! Vegan? Da! Se poate?! Clar! Și e bun? Nu, nu e doar bun, este delicios! Și pentru că și tu îl poți face în câțiva pași simpli, ți-am pregătit o rețetă de cheesecake vegan cu caramel sărat absolut perfect.

Mmm, cheesecake! Vegan? Da! Se poate?! Clar! Și e bun? Nu, nu e doar bun, este delicios! Și pentru că și voi îl puteți face în câțiva pași simpli, v-am pregătit o rețetă de cheesecake vegan cu caramel sărat absolut perfect.

Îl veți adora. Toți cei cei îl vor gusta. Vegani sau nu. Că țin post sau nu. Este atât de bun și de cremos că veți vrea să îl faceți iar și iar și iar.

Puteți pregăti acest desert și pentru musafiri, fie ei mari sau mici, mai ales că poate fi făcut și fără zahăr! Sigur nu va rămâne nici cea mai mică firimitură pe farfurie.

Bine, bine, dar cum îl pregătim?

De ce avem nevoie?

Pentru un cheesecake de 1 kg, vom avea nevoie de:

Cremă cheesecake

  • Frișcă de cocos 20% – 140 gr
  • Băutură de migdale/ovăz – 100 gr
  • Caju crud nehidratat – 100 gr
  • Tofu Natur – 140 gr
  • Vegan Block – 90 gr
  • Sirop de agave / zahăr – 100 gr
  • Esență de lămâie – o jumătate de fiola
  • Drojdie inactive – 6 gr
  • Migdale coapte – 50 gr

Blat

  • Biscuiți / biscuiți fără zahăr – 120 gr
  • Migdale coapte – 30 gr
  • Vegan Block (unt vegan) – 30 gr
  • Curmale fără sâmburi – 60 gr

Caramel sărat

  • Frișcă de cocos 20% – 20 gr
  • Sirop de curmale – 30 gr
  • Sare roz de Himalaya – 1 gr
  • Rom – 3 gr
  • Tahină – 10 gr

Pregătirea

  1. Se tapetează tava de copt cu fund detașabil cu hârtie de copt
  2. Se pregătește în robotul cu lama S blatul pentru cheesecake. Mai întâi se blendează migdalele împreună cu curmalele, apoi se adaugă restul ingredientelor până când se obține o consistență nisipoasă.
  3. Compoziția blatului se distribuie uniform pe fundul tăvii și se apasă bine cu o spatulă/lingură.
  4. Se dă la cuptor la 170 grade timp de 10 minute, apoi se lasă la răcit.
  5. Într-un blender de putere mare se adaugă toate ingredientele pentru crema de cheesecake (în afara de migdalele coapte și tăiate bucăți, care se adaugă la final, incorporându-le cu spatula în crema de cheesecake). Se blendează până când se obține o pastă fină.
  6. Peste blatul răcit se adaugă crema de cheesecake, apoi se dă la cuptor la 170 de grade celsius timp de 30 de minute.
  7. După coacere se lasă la rece peste noapte sau se dă la congelator timp de câteva ore pentru a putea fi feliat și servit.
  8. Pentru a obține sosul de caramel sărat, toate ingredientele se blendează, apoi se lasă câteva ore la rece înainte de utilizare, pentru o consistență mai vâscoasă.

Să servim

Aceasta este întreaga noastră rețetă de cheesecake vegan cu caramel sărat. Este minunat cu sosul de caramel sărat sau cu un alt sos de fructe, după pofta de moment!

Să aveți poftă!

Cu drag,

Diana Bejan

Dacă gătitul nu e punctul tău forte sau dacă nu ai timp de data aceasta, poți comanda online un minunat Cheesecake cu caramel sărat, făcut cu dragoste, apâsând chiar aici!

PS important: Pentru această rețetă am utilizat produsele partenerilor noștri Naturli, o rețetă pregătită împreună cu ei pentru Veganuarie, un program promovat în România de către Asociația Veganilor din România și Start 22.

Alte
articole