Iubesc natura de când mă știu, dar nu a fost de la început o iubire conștientă și responsabilă, ci s-a produs instinctiv, ca toate marile iubiri. Legătura aceasta misterioasă s-a dezvoltat de-a lungul timpului și a trecut de la inocenta joacă prin grădinile copilăriei, la îndepărtare și apoi reîntoarcerea smerită în sânul ei cu certitudinea că iubind natura învățăm să iubim lucrurile care ne ajută să supraviețuim, deoarece suntem determinați genetic, este scris în ADNul nostru să fim natură.

Trăim acum  într-o lume care ne îndeamnă să căutăm secretele existenței, căi mai scurte sau mai lungi, mai abrupte sau mai ascuțite către împlinirea unor dorințe despre care nici nu ne mai amintim dacă ne aparțin cu adevărat. Odată cu industrializarea, omul modern a început să se îndepărteze tot mai mult de natură și să se adâncească în forfota orașelor, cu cât mai mari, cu atât mai seducătoare. Fenomenul de urbanizare a produs o scindare în conexiunea firească a omului cu mediul înconjurător și multe aspecte din cultura noastră de acum ne îndeamnă să nu mai petrecem timp în natură. Părinții au devenit îngrijorați  în a-și lăsa copiii să se joace afară, în grădini sau în locurile de joacă, având o teamă de contactul cu praful, cu pământul, cu insectele. Copiii care cresc în astfel de medii departe de natură, ajung să se teamă de aceasta deoarece nu mai este un mediu familiar. Uităm astfel că secretul pe care îl căutăm stă ascuns chiar în noi și se numește natura umană.

Acesta este motivul pentru care în cultura japoneză s-a dezvoltat o tehnică extrem de eficienta de relaxare, revigorare si revenire la echilibru, numită “Shinrin-yoku” sau tehnica “îmbăierii în pădure”. Termenul a fost inventat de către Tomohide Akiyama, care a observat că oamenii aveau nevoie să se vindece și altfel decât cu ajutorul medicine clasice, anume cu ajutorul eternei naturi. Astfel, de aproape patruzeci de ani funcționează un program național susținut de ministerul agriculturii din Japonia care promovează terapia cu ajutorul pădurii, după ce studiile în 24 păduri diferite din Ţara Soarelui-Răsare şi teste efectuate pe cel puțin 300 de participanţi au demonstrat că aceasta are multiple beneficii pozitive asupra sănătăţii.

Dar silvoterapia, adică tratarea diferitelor afectiuni cu ajutorul pădurii, este o practică străveche de revigorare a trupului și a spiritului, deși a fost recunoscută de mediul științific abia în anul 1927. Din documentele antice, aflăm că suferinzilor de plămâni li se indicau plimbări prin pădure, sau chiar să locuiască o perioadă de timp în interiorul ei sau măcar în apropiere. Paulinus recomanda somnul la umbra teilor înfloriţi, în timp ce Plinius cel Bătrân interzicea odihna sub nuci, deoarece mirosul lor extrem de puternic și concentrat provoacă dureri de cap. De-a lungul timpului putem vorbi de două feluri de terapie prin pădure: silvoterapia activă, ce se poate practica zilnic, la sfârşitul săptămânii sau în timpul vacanţelor și forma pasivă care constă în plimbări scurte, încheiate cu odihnă la umbra arborilor, culcat direct pe iarbă sau într-un şezlong. În unele ţări întâlnim chiar parcuri forestiere speciale, amenajate în funcţie de scopurile urmărite: relaxare, meditaţie, tonifiere, liniştire sau stimulare.

Magie? Nu chiar, dar aerul pădurii este un excelent „medicament” cu proprietăţi multiple: activează circulaţia sângelui, creşte numărul globulelor roşii, favorizează somnul şi uşurează respiraţia. Ionii negativi de oxygen stimulează toate funcțiile organismului uman și contribuie la întârzierea îmbătrânirii prin procesul de oxigenare a creierului, fiind pe bună dreptate considerați  vitaminele aerului. Perioada optimă în care beneficiem de proprietățile curative ale aerului ionizat este dimineața la ora 10 şi noaptea. În tot timpul acestor plimbări  beneficiem și de alte „medicamente” pe care pădurea le fabrică fără încetare.  Cel mai bun exemplu sunt fitoncidele, substanţe volatile denumite și „antibioticele pădurilor”, deoarece apără copacii de diferite ciuperci dăunătoare și care asupra organismului uman au rol imunostimulator. Arborii care le produc în număr mare sunt mesteacănul și plopul. Încet încet realizăm că pădurea este o vastă cămară naturală unde se găsesc foarte multe plante medicinale, fără a socoti  frunzele, scoarţa, fructele sau mugurii arborilor, florile, seva și fructele de pădure ce pot fi folosite și ele sub diverse forme, de la terapie până la delicioase rețete culinare.

Natura reduce stresul și ne ajută să găsim sens în propria existență. Conectarea cu mama natură este unul dintre cele mai frumoase daruri pe care ți le poți oferi.

În timp ce scriu acest articol nu sunt tot timpul în natură, deși mi-aș dori. Am absorbit însă efectele generate de arbori și influența pe care o au formele, culorile, sunetele şi mirosurile întâlnite în timpul plimbărilor în aer liber și sunt convinsă de influența directă a acestora asupra psihicului uman. De exemplu copacii înalți, de obicei plopi, brazi, conifere exprimă voință și tenacitate iar împreună cu frunzișurile mari și bogate de stejari, castani sau nuci ne conduc spre sentimente de măreție și forță. Pomii de formă neregulată, pe care îi găsim mai ales în livezi, stimulează din plin imaginația și ne transpun în adevărate pase de visare cu ochii deschiși. Când privim de jos în sus, ramurile groase indică puterea, iar o aglomerare de mai multe ramuri indică sensibilitatea. Frunzele groase și mari exprimă forță, foșnetul vântului trimițându-ne în momente de conștientizare și eliberare. Din aceste motive este recomandat ca dacă trecem prin perioade mai dificile să ne plimbăm printre arțari toamna, când frunzele lor sunt portocalii (o nuanță înălțătoare), sau în alte anotimpuri, printre frunzele verzi de brad. Plimbările printre aleile străjuite de plopi sau brazi foarte înalţi, ne tonifică gândirea și ne scot din apatie, pe când timpul petrecut pe malul apelor cu sălcii plângătoare ne vindecă de rigiditate sau neînduplecare. În felul acesta putem asimila de la arbori, prin rezonanţă, o parte din forţa şi farmecul lor, amplificându-ne energia subtilă necesară armonizării fiinţei noastre pe multiple planuri.

O pădure văzută de aproape are efecte stimulatoare, iar privită de departe are efecte sedative asupra psihicului uman.

De fiecare dată când suntem în natură, ea ne reamintește cât eram de încordați și epuizați înainte de a o vizita și cât de mult aveam nevoie de o pauză.  Dacă ascultăm cu atenție, natura ne cere să nu mai folosim stresul, oboseala sau lipsa de timp ca insigne ale succesului și să o vizităm de fiecare dată când simțim că pierdem contactul cu realitatea. Apoi, după reîntâlnirea cu natura înțelegem că viața nu trebuie să fie o cursă continuă și începem să redescoperim valoarea liniștii. Dacă dorim să învățăm despre cooperare și colaborare, nu avem decât să fim atenți la modul incredibil cum se dezvoltă o grădină.

Lumea nu se va opri doar pentru că faci tu o pauză. Doar Natura poate face ca lumea să se oprească, dar ea ne cere doar să privim totul cu mai multă ușurință, un pic mai multă grație, să căutăm armonia, să o înțelegem și să o iubim cu adevărat.

Cu drag,

Andreea Mușat